A trecut iar ceva timp in care am trait, analizat si discutat despre viata, cum este ea si cum ne surprinde pas cu pas.
Doresc sa incep cu o poveste din metroul Bucurestean, statia universitate. S-a intamplat acum o luna cand o fata m-a abordat pt a-mi cere 8 lei ca sa isi cumpere biletul catre casa, zicea ca ar locuii in Timisoara, am oferit acestei fiinte banii fara ezitare deoarece ma gandeam ca indiferent daca eram pe o scena improvizata ca un actor episodic de ocazie sau in fata unei situatii reale daca as fi mers in acest caz pe generalizare probabil treceam pasiv pe langa ea.
Cred ca fiecare merita o sansa si ca nu exista stereotipuri, oamenii fiind unici. Daca in viata ne creem singuri porti s-ar putea ca lumina sa fie umbrita de ele iar timpul sa rugineasca lacatele lor! Acesta e un fel de a daruii si poate cel mai usor pt unii, celalalt este a-ti oferii sufletul, iar acesta desii este o raritate am descoperit ca sunt putini cautatori de colectii rare si care pot face diferenta intre fals si autentic, intre ceea ce pare si ceea ce este.
Cauti valori doar daca aspiri la ele si ai niste repere, altfel ele sunt greu de recunoscut si vor trece pe langa tine. Oamenii prefera sa fie mai animale acum ca niciodata, instinctul este tot ce mai ghideaza pe multi, doar ca pt a cauta trufe mai este nevoie si de ratiune. Degeaba cainele gaseste trufa daca nu cunoaste care a fost afectata de otrava altora purtata de vant.
Sunt in prezent in asteptare, ceasul merge dar eu stau de ceva timp si doar il privesc, par neputincios la acest teatru al absurdului care nu are reguli dar care judeca esecurile.
Ce ne face sa daruim si ce insemna a daruii? Ce asigura stabilitatea intr-o relatie: actul de donatie sau cel de vanzare cumparare?
