Craciunul de conjunctura sau de suflet

Am revenit cu ocazia Craciunului cu ganduri mai bune, am decis sa mananc salata cu mult otet si sa reintregesc gasca, am ales sa iau o pauza din a judeca oamenii si ii voi privi ca o natura moarta. Ma bucur ca sunteti acolo ca un tablou de pret care nu mai reflecta realitatea. Am devenit propriul Mos Craciun plin de griji dar care zambeste din suflet cand ofera ceva dar se simte pustiit cand se termina Craciunul. Ma bucur ca inca mai castig companioni de drum si ca mai mult ca niciodata mi-am propus sa schimb nota discursului. Am speranta ca 2013 sa fie un an plin de impliniri si schimbari. Am senzatia ca este sfarsitul unei perioade si inceputul alteia si cred ca cineva acolo sus ma iubeste pt ca a reusit sa imi daruiasca atat de multa rabdare si dragoste infinita pt a putea intelege si ierta dupa fiecare lovitura. A fost un an in care am luptat cu toata puterea pt a pastra steagul deasupra ruinelor si a fost anul in care am aflat cat de important e teatrul in lupta pt banii de bilete. Am inceput sa apreciez mai mult zacusca si incerc sa tin mai departe pofta de carne si sper ca in 2013 sa redevin un om cu greutate doar in sensul figurat. Va doresc un Craciun fericit si un an mai bun!

Vacanta, banii si cu anii

Am revenit dupa ceva timp sa povestesc, poate acum doar pt cititori ramasi... Beau un vin alb sec, care nu ma caracterizeaza si planuiesc un concediu sumar care mai mult sa puna in antiteza clima decat gandurile. In tot acest timp am trait clipe de ura, agonie si extaz dar nimic care sa ma inspire, am devenit fad si obosit, am generat lupte pe care nu doresc sa le duc si unele tratate de pace asumate prea usor. Sunt in concediu in acest moment si poate asta ma atrage sa mai scriu...am fost in ultimul timp intepat ca un caine turbat doar de dragul circului dinaintea mortii. Acum ma gandesc la libertatea pasarii ce o copiam odata; Unde vulturul a devenit gaina? Doresc sa simt briza marii si aerul muntelui ce ma poate ajuta sa intind iarasi aripile. Voi trece reiterand meleagurile vechi dar care au adus si bucurii si sper ca la revenirea in prezent sa fiu mai intarit. Peisajele ne ofera filme din trecut a caror actori au disparut dar care sunt greu de inlocuit, parca sunt pe Titanic si alcineva trebuie salvat...mai intind mana...? Oare lacatul inimii are o singura cheie? In final trebuie cineva sa aiba rabdarea sa-l sparga sau sa deseneze dintii folosindu-se de memoria mea?.... Va las in negura noptii,cautand in taina sorti si crezad ca poate odata, totul se va deslusi indata si ma va lasa sa zbor, sus pe coama norilor, sa descopar visu meu, harazit de Dumnezeu...

Piatra urmareste omul cand mintea e neputincioasa

In ultima vreme viata mi-a aratat ca frica de intuneric creeaza disperare, oamenii ce nu reusesc sa inteleaga oameni in neputinta lor ridica pietre. De cate ori nu ati intalnit indivizi care daca nu va inteleg va judeca cu pietre. Inteligenta unui om se regaseste in puterea de convingere ca piatra distruge jocul nu creeaza intrebari. Cand stacheta este coborata la instinct ratiunea ia pauza, cand mana apuca piatra omul devine animal. Si totusi de ce piatra a schimbat unele regimuri si nu cuvantul? Asta oare pt ca in suferinta gandirea infloreste? Oare ranile dau timp ratiunii... Am o multime de intrebari asta pt ca democratia este un atuu al cuvantului dar reglemetarea derapajelor ei se realizeaza cu piatra. Mintea infloreste in captivitate si dispare in situatii tensionate rapid cand ragazul nu mai exista. Zi de zi ascult povesti din partea oamenilor cu expuneri cetoase si ma intreb daca nu cumva legat la ochi si auzind voci din toate partile nu te lovesti de ziduri si ulterior dupa multiplele contuzii ne dam seama ca ceata se depune in vaii si poate doar trebuia sa ridicam privirea si sa ignoram urechile ca sa vedem realitatea. Cainele intai aude apoi miroase...oamenii din pacate doar aud si latra... Va las cu instinctul in cautarea ratiunii si nu mai miscati pietrele ca veti genera aluviuni