Tipetele asurzituare ce mi-au inghetat gandirea...o veche postare nepublicata

Ma gandesc la ultima perioada a vietii mele, am incetat sa mai scriu in toata nebunia asta de tipete necontrolate, am ajuns un soldat care nu doreste sa moara sub comanda unui nebun, care isi da seama ca in viata nu nebunia vizibila este cea periculoasa ci cea ascunsa, realizez ca defapt acolo unde exista frecare exista si tocire si asta ma ingrijoreaza. Am tot indreptat hartii mototolite dar nu mai am curaj sa le mai ridic, in ultimul timp masinile de fum s-au oprit si am inceput sa deslusesc nimicul, cat de palpabil se simtea in trecut. Simt un 2013 care nu e caracterizat prin fatalitate ci prin renastere, o renastere din cenusa cu un aluat nou. Astept liantul de intarire, eu mai am putin de strans la vechile caramizi...am strans piese de lego si acum timpul si oamenii le-au demontat, anul viitor cu ajutorul vostru sper sa le configurez pe inaltime

Focul, de la caldura la cenusa

Nu am mai scris de ceva timp, inca mai incerc sa inteleg daca inspiratia a lipsit sau alergatura groaznica in iuresul vietii, ma gandeam acum la viata mea din trecut si la cat de pasionat eram de scris si de contemplare si cat de pragmatic am devenit in ultimul timp si mi-am dat seama ca trebuie sa ma fortez sa revin. Exista o perioada cand punem intrebari si episoade cand doar asteptam raspunsuri, e trist cand nu mai vrem nimic ci doar inaintam dezamagiti intr-un razboi considerat pierdut. Eu ma simt acolo, multe cadavre, mult fum si nimic frumos in zare, astept o lumina din anumite parti dar fara credinta unei reale sperante, ca un cersetor in plina criza cu vise inalte. Intorc capul din cand in cand in incercarea de a ma redescoperii dar umbra e nedefinita si inca ma mai zbat cu vise grele si alegeri proaste. Am niste obiective in acest an care le ajustez zilnic si ma intreb daca nu cumva o fac pt ca nu mai cred in mine atat de mult ca sa le mai consider realizabile.... Todeauna am fost un admirator al focului si prietenii imi recunosc aceasta patima, ma intreb daca nu cumva procesul vietii este ca cel al unui foc, strangem sentimente,esente tari, dar si hartie ce zboara dupa prima flacara, ulterior ne aprindem puternic si emanam caldura si putere ca apoi sa mocnim plini de durere clipele de amintire. Ce faci cand in jurul tau arde si trebuie sa alegi ce salvezi? Ce faci cand o parte din tine e cenusa...si totusi focul ti-a placut? http://lyricstranslate.com/ro/Vuela-Alto-Vuela-Alto.html Pt ca versurile sunt extraordinare